Dragă Matei,
După ce adormi, mintea mea rămâne în urmă și înconjoară patul de n ori până când ți se alătură. La fel ca și tine, parcă mereu ar mai sta încă puțin trează să tragă de toate zdrăngănelele ce-i atârnă peste margini. În ultimele zile, a rămas în căutarea sau mai bine spus, așteptarea, capătului pe care să îl apuce pentru scrisoarea ce ți-o scriu. Ciucurele era după ureche, eu îl căutăm sub pat; noroc că odată ce m-am aplecat, mi-a venit sub nas și m-a atenționat…
Prima scrisoare omite două reguli. Întâi, îți amintesc că preferința mea este să cred că totul pornește cu o întrebare. Poate fiindcă semnul întrebării este precum o gură rotunjită ce suflă adierea ce animă tot în calea sa? Sau pentru că seamănă cu un cârlionț intrigant pe creștetul unui copil? Până la a discerne unele întrebări ca fiind bune și altele, neinspirate, ține cont că orice întrebare mișcă ceea ce întâlnește.
Dacă accepți propunerea de a privi astfel lucrurile, acestea sunt cele două reguli de aur:
1. Întreabă doar întrebările ale căror răspunsuri vrei să le afli. Adică, nu întreba întrebări ale căror răspunsuri nu te preocupă.
2. Fii atent la întrebările care zboară prin minte și pe gură. Ce vrei să știi? Nu uita de prima regulă.
Vei observa că multe întrebări ajung la tine; se prind de tine cu sete. Nu ești tu cel ce le formulează cu intenția de a descoperi ceva. Multe dintre acestea vor căra valori și prejudecăți care nu îți aparțin. Alte întrebări vor fi suficient de zgomotoase și îndesate una-ntr-alta, încât nu vei mai putea distinge între tine și încrâncenarea din care au plecat.
Când te vei auzi fugărind un „cum pot unii oameni să accepte așa ceva?”, de exemplu, reformulează sau dă-l la o parte. Reformulează și te vei apropia de oameni și răspunsuri. Abandonează formularea inițială; te va ține pe loc sau la distanță. O întrebare în spiritul „cum pot unii oameni să fie atât de generoși?”, însă, are o sursă diferită, după cum poți simți fără explicații complicate. Inevitabil, în cazul acesteia, răspunsurile sau întrebările ajutătoare vor curge firesc. Reformulează dacă vrei să te miști cu rigurozitate.
Ar mai fi și o superstiție, recunosc. Conform acesteia, atunci când (te) întrebi și nu vrei, de fapt, să știi, răspunsul tot va găsi o cale și ți se va furișa în brațe…
Revenind la prima scrisoare, acum pot să îți spun împăcată să (te) miști în direcția întrebărilor tale.
Te iubesc,
mama
1 Comment
[…] A doua scrisoare […]