Întâlnirile cu părinții școală Catalogul Creț Nastasia Alexandru

Întâlnirile cu scop

Dincolo de nevoile administrative mai mult sau mai puțin imediate, întâlnirile cu părinții pot juca un rol principal în povestea educației. Când părinții devin comunitate și își identifică misiunea, copiii învață de la cei mai importanți oameni din viața lor că rolul educației este de a releva potențialul uman și de a ghida pe traseul ales. Dacă și tu crezi că întâlnirile cu părinții pot fi mai mult decât ceea ce sunt acum, te invit să descoperi activitățile următoare.

4 pași

Îți propun patru activități, adică patru pași în direcția unei comunități. Sunt pentru toți învățătorii și diriginții care vor să cunoască perspectiva părintelui, să își planifice întâlnirile astfel încât să răspundă particularităților din spatele cortinei și să definească o viziune a comunității clasei. Le-am numit:

  1. Eu și copilul meu în relație cu școala
  2. Eu și profesorul în relație cu copilul
  3. Ce este important?
  4. Cum contribuim?

Resursa PDF

Documentul are opt pagini și include:

  • descrierea amănunțită a fiecărei activități
  • un suport grafic pentru părinți

Am păstrat aceste fișe simple și schematice, însă va fi nevoie de îndrumare din partea ta. Mai menționez că activitățile sunt gândite ca întâlniri speciale cu părinții; nu sunt de strecurat printre hârtii. Cât despre hârtii, îți recomand să păstrezi fișele sau să îi rogi pe părinți să le păstreze. Le veți folosi ca repere pentru retrospective și pentru celebrarea progresului.

Întâlniri cu părinții Catalogul Creț activități comunitate școală

Întâlniri cu părinții Catalogul Creț activități comunitate școală

Descarcă documentul de aici.

 

În final, te invit să consideri abonarea la newsletter. Adesea, vestea că am publicat un articol sau o resursă se pierde în fluxul de informații de pe Facebook. În newsletter, îți voi spune scurt și clar despre ce am publicat ca să poți folosi informațiile în timp util. Așadar, te abonezi?

La cât mai multe comunități,

Nastasia 

P.S. Te pregătești pentru începutul anului școlar? Următoarele articole sunt pentru tine:

  1. Scrisoare pentru părinți
  2. Rutina clasei: Calendarul
  3. Rutina clasei: Pașaportul (Stările Unite ale Cunoașterii)
  4. Care este viziunea clasei?
  5. Ce te joci? (3 jocuri grafice)
Share

Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să te anunț când îl voi publica pe următorul, te invit să te alături Comunității Iubitorilor de Bigudiuri

Subscription Form

Poate ți-ar plăcea să citești din următoarele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *