Cine este Adultul care motivează?

Adultul motivează

În următoarele paragrafe, vom privi chipul adultului care motivează. Profesor sau părinte, studiile l-au surprins ca fiind un personaj principal în poveștile oamenilor pasionați și perseverenți. Tu pe cine vei recunoaște în acest portret?

Amintesc că până în acest punct al căutărilor noastre, am aflat că pedepsele și recompensele slăbesc șansele de formare a motivației intrinseci. Apoi, am studiat condițiile în care lauda ar putea susține această formare și am exersat spiritul de observație în mijlocul acțiunii.

Motivația – între ON și OFF

Am distins între motivația extrinsecă și cea intrinsecă aproape ca între alb și negru, însă E. Deci și R. Ryan (Psihologia Educației) propun un continuum al motivației care să ilustreze experiențele oamenilor cu o mai mare precizie. Mai exact, de la amotivație (lipsa motivației) până la motivație intrinsecă, omul se poate situa pe diferite trepte, sub umbrela motivației extrinseci:

1. Reglare externă: Acționez condiționat de pedepse și recompense. Stimulul extern care mă motivează este evident.
2. Interiorizare: Acționez în lipsa stimulului evident; conștiința și posibilele păreri ale celor din jur mă motivează.
3. Identificare: Acționez pentru că știu că efortul meu se va materializa într-un rezultat pe care mi-l doresc.
4. Integrare: Acționez în acord cu valorile și idealurile mele.

Traseul copilului demotivat

În relație cu adultul pregătit să motiveze, copilul lipsit de motivație pornește la drum cu sprijinul laudelor și al feedback-ului despre activitatea sa.  Conștiința copilului se dezvoltă primind cuvinte despre efort, implicare și responsabilitate. Valori care pot ghida mai târziu procesul de integrare sunt sugerate și modelate. În același timp, adultul împărtășește despre cum învață creierul, strategii de învățare și exerciții de planificare. Feedback-ul formativ creează contextul practicii deliberate.

Primind susținere pentru interiorizare, identificare și integrare, copilul va descoperi plăcere în anumite activități pentru care va simți motivație intrinsecă. Mai mult, va fi  pregătit să acceseze resursele interioare dezvoltate la fiecare nivel pentru a putea acționa dincolo de pedepse și recompense, în diverse contexte de învățare.

Motivație – control sau autonomie?

Cum lauda și feedback-ul apar după activitate, se ivește întrebarea: Cum motivăm copilul să pășească în activitatea de învățare? Teoria autodeterminării (Deci & Ryan) ne invită să considerăm trei nevoi psihologice fundamentale:

1. Nevoia pentru competență: Pot. Pot din ce în ce mai bine. Pot să devin un maestru.
2. Nevoia pentru autonomie: Acționez fiindcă aleg să acționez.
3. Nevoie pentru relaționare: Am nevoie să interacționez, să leg relații semnificative.

Așadar, adultul care motivează creează contexte de învățare care respectă aceste nevoi și particularitățile copilului:

• Activitatea de învățare este proiectată astfel încât efortul copilului va cunoaște primele reușite și alimentează gradual nevoia de provocare. Prea simplă sau prea dificilă și copilul demotivat se retrage. Cercetarea lui Ronald F. Ferguson subliniază că așteptările înalte, alături de managementul clasei, contribuie cel mai mult în progresul școlar. Așteptarea înaltă nu este despre rezultat, țin să reiterez, și o traduc de la Ferguson: „Insist să înțelegi, nu doar să memorezi, și nu te voi lăsa să renunți când munca devine dificilă.„
• Mediul de învățare include alternative și permite exprimarea opțiunilor/părerilor/emoțiilor. Copiii învață despre drepturi și obligații, luarea de decizii și exprimarea opiniilor.
• Experiențele de învățare încurajează munca în perechi și în echipe, pe termen scurt și lung. Cultura clasei implică reguli, valori și o viziune care susțin un model pozitiv de relaționare.

Un adult care neglijează nevoia pentru autonomie va reuși, poate, să își exercite controlul asupra situației de învățare. Studiile subliniază că elevii percep când profesorul își folosește autoritatea ca pe o formă de control (forță motivațională) și se îndepărtează de procesul de învățare. Ei simt că profesorul este interesat de rezultatele pe care le-ar obține, nu de ei ca actori într-un proces dedicat lor. Unii dintre copii vor obține rezultatele dorite (reglare externă, nevoia pentru competență) și își vor construi o imagine de sine dependentă de rezultate.

Portretul adultului

Pentru copiii demotivați, profesorul poate avea cel mai mare impact în evoluția școlară. La fel de sau chiar mai mare decât toate celelalte la un loc – dotările școlii, colectivul clasei și mediul familial (Hattie). Responsabilitatea de pe chipul acestuia devine evidentă.

Ce știm despre profesorul care inspiră și motivează? Probabil cel mai important aspect este acela că reușește să transmită copiilor energia sa. În Classroom Vibe, Timothy O’Leary aduce și mai aproape de public rezultatele lui Hattie din Învățarea vizibilă printr-o idee-reper: felul în care elevii se simt înainte să intre la ora profesorului este crucial. Mai exact, elevii au nevoie să simtă că profesorul are încredere în abilitățile lor de a înțelege ceea ce le va preda pentru a fi (mai) motivați să participe. Trăsătura profesorului a fost numită credibilitate. Este credibil că acest profesor vrea ca eu să învăț? Elevii care intră la ora unui profesor necredibil vor fi pasivi, demotivați și dezorientați.

Alături de credibilitate, a doua cea mai valoroasă trăsătură este că profesorul aduce claritate în comunicare și își încurajează elevii să reușească. Copiii înțeleg obiectivele de învățare, ce înseamnă evaluarea și cum pot progresa. Profesorul îi implică, nu doar aplică metode de predare și evaluare.

Credibil și clar

Credibilitatea și claritatea sunt percepute de elevi precum un portret impresionist. Printre miile de puncte, un chip luminos se distinge de fundal. Ce anume face un profesor credibil și clar?

Fiecare influență din tabel este la rândul său o încrengătură de decizii pe care adultul le ia și le adaptează constant – mii și mii de puncte colorate în mișcare. În timp, însă, ele creează o atmosferă a clasei (a classroom vibe) ce va ghida asemenea unui profesor credibil și clar. Ideea este surprinsă și de munca Angelei Duckworth în Grit: o cultură a perseverenței își motivează membrii să devină perseverenți.

Vor fi toți profesorii din viața unui elev pasionați și perseverenți, credibili și clari? Nu, însă cercetările lui Duckworth relevă că un singur astfel de profesor/părinte/antrenor este într-atât de valoros încât la maturitate, adulții de succes, la rândul lor pasionați și perseverenți, își atribuie evoluția întâlnirii cu un astfel de om.

În loc de concluzie

Cuvintele ne-au purtat prin tărâmul Motivației și ne-au lăudat efortul de a-i cuprinde o parte din mister. Am schițat adultul care motivează doar ca să ne dorim și mai mult să îl cunoaștem. Până când vom studia fiecare încrengătură din spatele tabelului, propun o listă de acțiuni pe care le asociez celui care motivează. Notează fiecare acțiune de la cea mai importantă (10) la cea mai puțin importantă (1). Cum ai schimba lista?

Rămâi curios,

Nastasia

P.S. Abonează-te la newsletter și îți voi scrie cel mult o dată pe săptămână ca să te anunț că a apărut un articol nou.

Referințe

• E. Deci și R. Ryan – Self-determination theory
• Andrea Duckworth – Grit
• Ronald F. Ferguson – The Tripod 7CsTM and the Influence of Teaching on American Adolescents’ Skills, Mindsets, and Agency
• John Hattie – Învățarea vizibilă
• John Hattie –Teachers Make a Difference, What is the research evidence?
• Timothy O’Leary – Classroom Vibe
• Dorina Sălăvastru – Psihologia educației