O scurtă introducere în universul motivației

Împărtășeam recent că plec în căutarea unor răspunsuri despre efectele recompenselor asupra învățării. Am făcut un prim pas microscopic în lumea studiilor despre motivație și vă povestesc ce am început să înțeleg.

Evidentul complicat

Cercetările și meta-analizele despre motivație afirmă cu certitudine: motivația intrinsecă este cea mai valoroasă resursă pentru progresul școlar! Pentru o concluzie atât de evidentă, lucrurile sunt mult mai complicate decât aș fi crezut. Sunt mii de studii care:

• fie compară elevii cu motivație intrinsecă cu cei fără motivație,
• fie testează abordări menite să sporească motivația,
• fie, de cele mai multe ori, le fac pe amândouă
• în variatele intersecții ale categoriilor de vârstă, sex, programe educaționale, etc.

Cu rezultate asemănătoare sau contradictorii! Iar cu cât vârsta de care ești interesat este mai mică, cu atât cercetările se împuținează și responsabilitatea crește – ce impact vor avea steluțele de acum pentru elevul de liceu din viitor?

Și chiar și când te hotărăști că te vei concentra doar pe felia ta de tort, deși subiectul este un labirint tentant, două dileme persistă:

• Ce este motivația (intrinsecă)?
• Cum o putem susține?

De unde pornim

Pentru a contura o părticică din mister:

• motivația intrinsecă este observată ca fiind o atitudine activă, implicată, pozitivă, satisfăcătoare și independentă de intenția celor din jur. Atunci când acționăm mișcați de o astfel de energie, înțelegem și învățăm în profunzime.
• În contrast, motivația extrinsecă este o energie reactivă și dependentă de stimuli externi – părerea/dragostea unei persoane, amenințări, premii, promisiuni, etc. Ea poate să determine rezultatele dorite la suprafață, însă în absența sa, acestea tind să nu persiste.

Așadar, marea întrebare care încrețește frunțile profesorilor pasionați: cum motivăm elevii care nu manifestă motivație intrinsecă pentru lecție/materie/școală? Mai exact, ce stimuli vor aprinde scânteia?

Educația nu este umplerea unei găleți, ci aprinderea unui foc.

– W. B. Yeats

Motivații

O primă încercare au fost/sunt pedepsele. Dacă nu treci clasa (1), stai în casă toată vara (2). Nu le menționez pe cele fizice fără întristare.Acestea au lăsat umbre lungi pe frunțile copiilor deveniți acum profesori și părinți. Unii continuă să le aplice, adesea crezând că sunt simple consecințe ale acțiunilor copiilor. Partea bună este că, prin tot desișul de informații, cercetătorii sunt de acord încă o dată: Pedepsele (fizice sau nu) erodează motivația și sunt cel mai sigur mod de a îndepărta elevul de potențialul său academic.

Odată cu răspândirea behaviourismului (Skinner), motivarea externă s-a diversificat și s-a nuanțat, devenind o forță aproape insesizabilă prin comparație cu strămoșii săi agresivi. Majoritatea folosim, în clasă sau acasă, o variantă a recompenselor –steluțe, puncte, timp la calculator, premii, diplome, etc. Le-am integrat atât de bine în sistemele noastre, încât reflectăm rar, fără apetit, asupra efectelor neplănuite, subtile și de lungă durată ale acestora.

Folosim recompense:

• pentru rezultat și pentru proces;
• pentru acțiuni banale și pentru acțiuni din afara zonei de confort;
• imediate și îndepărtate;
• ca parte din rutină și în mod excepțional.

Și lista poate continua.

Ce știm?

Și cercetările vor continua, deoarece rezultatele și interpretările studiilor se contrazic în privința impactului pe termen mediu și lung al recompenselor. Din două puncte de vedere, însă, există un fir roșu:

1. Cercetătorii sunt de acord că recompensele influențează elevii în moduri diverse, în activități și etape de dezvoltare diferite. Nu avem un tipar/o regulă pe care putem să o aplicăm pentru o anumită categorie de elevi cu încredere că va aprinde focul pentru învățare. Măiestria profesorului în o observa și a doza ingredientele relevante este indispensabilă orizontului că elevul va învăța pentru sine. Acest aspect devine clar în meta-analiza lui John Hattie: în progresul academic, impactul profesorului este al doilea cel mai important (30%), după motivația intrinsecă a elevului (50%). Profesorii clari și credibili pot stârni motivația intrinsecă. 
2. Tendința concluziilor din studii semnalează că externalizarea motivației scade motivația pe termen lung: 
   • în lipsa recompensei, comportamentele dorite sunt abandonate;
   • provocările sunt evitate în favoarea activităților cu recompensă certă (familiare, ușoare);
   • în lipsa recompensei, activitatea poate stârni îndoieli, neîncredere și reticență;
   • implicarea voluntară în activități noi scade.

Ce putem face?

Există o singură recompensă pe care profesorul o poate folosi cu atenție pentru a contribui la descoperirea motivației intrinseci. Aceasta este lauda. Următorul articol va fi despre cum este cel mai bine să oferim laude. Nu toate laudele cântăresc la fel, iar unele sunt de evitat, fără dubiu.

Te invit să rămâi curios printre filele catalogului,

Nastasia

P.S. Când ai făcut ultima oară ceva cu motivație intrinsecă? Ce instanțe asemănătoare îți amintești din timpul școlii? Ce stimuli externi te motivează în prezent?

Referințe

• John Hattie – Învățarea vizibilă 
• Timothy O’Leary – Classroom vibe 
• Kou Murayama – A reward-learning framework of knowledge acquisition: An integrated account of curiosity, interest, and intrinsic-extrinsic rewards 
• Evgenia Theodotou – Early years education: are young students intrinsically or extrinsically motivated towards school activities? A discussion about the effects of rewards on young children’s learning  
• visiblelearningmetax.com