În ce locuri minunate sunt…
Ca orice poveste locală, și a mea începe cu un tren întârziat, dezbateri de peron și înghițituri în sec. Vă duc mai repede, deci, mai în față, fiindcă știți prea bine partea aceasta din ritualul Navetistului. Ajungem pe locul meu, pe muzica vecinului. Aleg să îmi repet lectura, imaginându-mi diverse scenarii – oare vor veni copii la atelier, oare eu ajung? Vor fi mulți, vor fi puțini? Eu unde voi fi atunci? Tot așa jucându-mă cu propria-mi neputință, m-am oprit asupra paginilor pe care…