Folosesc cuvântul „responsabilitate” în clasă pentru a vorbi despre atitudinea cu care primim ziua și despre rolurile (responsabilitățile) specifice pe care copiii le îndeplinesc. Dacă în relație cu viziunea clasei, regula împrumută puterile cu care o promisiune ne vrăjește, ce devine responsabilitatea? Adesea amintit de praful cretei prins în nările aliniate la ultima dungă a buretelui, cuvântul „responsabilitate” nu emoționează mai mult decât va dura să ne scuturăm stofa uniformei…
Povestea cuvântului „responsabilitate”
Încrețit de intuiție, aflu că în franceză cuvântul este comparat cu ideea asumării unei promisiuni. Cu un ochi pe etimologia latină și altul pe potențialul din viziunea clasei, urechea a fredonat necontenit că responsabilitate este a răspunde cu abilitate. Dincolo de rima banală cu care m-am ales, dialogul implicat, cel dintre sinele actual și sinele potențial, folosește limbajul încrederii: încrederea că cel responsabilizat are resursele necesare pentru a răspunde situației și încrederea celui responsabilizat că este responsabil.
Deși am dat cu nasul de autoritate în definiția din DEX, în mine și în clasă nu am pus accentul pe aspectul ierarhic. Fără a-l nega dintr-o tendință idealistă, îl revizitez ca fiind implicat și firesc în dialogul menționat, de dorința copilului de a învăța într-un cadru în care impulsul „disciplinei universale” este apreciat prin încredere. Autoritatea mea nu a fost printre argumentele principale, nici măcar atunci când aș fi vrut să cred că este. Dacă am avut ceva de-a face cu haina aceasta, a fost doar pentru că ei mi-au croit-o. Autoritatea necesară, indispensabilă, este cea pe care copiii ți-o oferă (cu drag, simțind că au nevoie de ea ca vector), nu cea care se impune și se caută în oglindă.
Inspirația
În clasă era o liniște desăvârșită atunci când copiii lucrau sau se mișcau prin încăpere. Nimeni n-o impusese, mai mult chiar, nimeni nu obținuse această disciplină cu mijloace externe. Poate că acești copii își găsiseră orbita, ca stelele care se rotesc necontenit fără să se abată de la ordinea lor și strălucesc în eternitate. (…) O disciplină firească de acest fel parcă transcende mediul său imediat și se dezvăluie ca parte a unei discipline universale care guvernează lume. (…) Este, într-adevăr, unul dintre lucrurile care au trezit cel mai mare interes și au dat cel mai mult de gândit, deoarece părea să conțină ceva misterios, această ordine și disciplină atât de strâns unite, încât au avut drept rezultat libertatea.
Taina copilăriei – Maria Montessori
Atitudinea pe care Maria Montessori a surprins-o povestind despre primii copii din Casa dei Bambini este cea pe care caut să o observ în primele săptămâni de școală ca inspirație pentru discuția despre rolurile din clasă. Anul trecut, în clasa pregătitoare, am petrecut atâtea ore câte ne-au fost necesare și ne-am descoperit valorile, nevoile și aspirațiile grupului. Până la sfârșitul primului semestru, am decis și descris că în comunitatea noastră (orașul Origami) vom apela la opt eroi.
Rolurile în orașul Origami
Astfel, în fiecare zi, aveam o echipă de opt oameni care, prin responsabilitatea lor, ne responsabilizau și pe noi în relație cu noi înșine, cu mediul și cu colegii. Neplănuit, am învățat și despre inițiativă ca următoarea formă de a răspunde cu abilitate.
- Omul Reciclare: amintește colegilor să sorteze corespunzător, golește cutia pentru hârtii și cartoane, colaborează cu Omul Verde
- Explicatorul: ajută punctual colegii și explică frontal soluțiile sale
- Omul Ordine și Voie Bună: ajută colegii să păstreze clasa în cea mai primitoare formă, colaborează cu Omul Ascuțitoare
- Omul Ascuțitoare: amintește colegilor de puterea creionului pregătit, colaborează cu Omul Ordine în zona resurselor clasei
- Omul Semafor: în ore și în pauze, amintește copiilor implicați într-un joc cu mult contact fizic sau într-o discuție contradictorie să păstreze un moment de liniște pentru a reveni pe verde
- Omul Verde: stinge lumina, are grijă de planta clasei, amintește colegilor de grija pentru spațiu în pauze
- Supereroul zilei: inițiază rutina de dimineață, coordonează eroii, ajută colegii
- Meteorologul: prezintă prognoza zilei, ajută colegii să se organizeze la vestiar și afară pentru tranziții eficiente
În clasă
Dimineața începea cu umor și cu perechea meteorolog-supererou. Apoi, rutina includea un moment de predare a ștafetei către noua echipă de eroi. Fiecare din cei opt din ziua precedentă împărtășea ce a făcut bine în rolul său („L-am ajutat pe Radu să își facă ordine în penar”, spre exemplu) și marca în tabel că și-a îndeplinit rolul.
Colegii erau întrebați dacă au feedback pentru coleg și dacă era nevoie, momentul se dezvolta într-o discuție despre ce și cum poate fi schimbat. În acest fel, am descoperit nevoia de a vorbi despre inițiativă. Copiii au povestit despre cum, în unele zile, erau puține spre deloc de făcut sau cum găseau treburi în afara sferei lor de responsabilitate. Treptat și pe silabe, copiii au învățat să folosească cuvântul „inițiativă” și să îl aplice.
Dincolo de clasă
Deși era un moment lung și prea puțin dinamic pentru ceea ce știm despre clasa pregătitoare, atmosfera care s-a creat în jurul acestor roluri și povestea pe care copiii o aduceau la viață prin ele au fost suficient de cuceritoare. În puținele dimineți în care le-am propus altceva, mi-au atras atenția în repetate rânduri, inclusiv a doua zi, că nu am avut momentul de discuție și feedback.
Dacă povesteam că o regulă bună devine un obicei bun în afara clasei, cred că o responsabilitate inspirată de încredere are același drum. Astfel, i-am invitat pe copii să reflecteze și să răspundă, folosind cuvinte/desen/poze/etc., la următoarele întrebări:
- Ce roluri ai îndeplinit până acum?
- Ce ai făcut cu plăcere și bine din punctul tău de vedere?
- Ce rol ți-a plăcut cel mai mult? Ce anume ți-a plăcut la acesta?
- Ce rol vrei să faci altfel? Ce vei schimba?
- Cum ai preluat inițiativa?
Pornind de la răspunsurile date, din dorința ca ei să păstreze un simbol al experienței prin care să își activeze puterile și în afara clasei, le-am oferit câte o insignă reprezentativă pentru rolul care i-a animat cel mai mult. Firește, pentru serbare, și-au confecționat cape, iar insigna le-a completat ținuta.
Astfel…
În lipsa unei povești povestite pe înțelesul tuturor, diversele roluri din clasă rămân doar cerințe pe care cineva le rezolvă cumva. Fără poveste, copilul rareori își va revendica rolul ca personaj indispensabil acțiunii. Așteptarea ca acesta să ofere Atenția pe care doar implicarea autentică o comandă este doar o amăgire…
Să păstrăm, deci, timp pentru relație, pentru schimbare și pentru mirare!
Pe curând,
al vostru Creț
