Suprinde procesul și progresul copilului cu o poveste despre învățare. Această formă de evaluare a fost adusă în atenția profesorilor de Margaret Carr în 2001. Vei găsi cărți, articole și exemple diverse căutând „learning stories assessment”.
Ce implică o poveste despre învățare?
În locul unei definiții, pașii esențiali:
- Observă cu atenție: când sunt singuri sau împreună, în activitate sau la joacă, copiii învață constant. Poveștile nu se limitează la conținuturile academice.
- Ce și cum vei surprinde? Apropie-te cât mai mult de punctul de vedere/gândire al copilului. Este o poveste despre reușita unui copil de a cuprinde cu propriile puteri un concept/o provocare.
- Cum vei aranja imaginile? Ce text le acompaniază? Este clar firul poveștii de învățare?
- Împărtășește povestea cu toți copiii (panou, proiector, etc.) și transformă poveștile într-o rutină de învățare vizibilă pentru comunitate. Găsești un exemplu în articolul menționat la final.
Mențiune
Evaluarea aceasta nu înseamnă că fiecare copil este evaluat în același timp, pentru același lucru. Este despre reușite în învățare, așadar eu m-aș provoca să surprind până la finalul anului școlar o astfel de poveste despre învățare pentru fiecare elev. Tu cum ai proceda?
Exercițiu de imaginație
- Ce povești despre învățare ar surprinde copiii despre colegii lor? Cum ar fi dacă un semestru v-ați concentra pe învățare academică și altul pe învățare socio-emoțională, de exemplu?
- Cum ar arăta poveștile despre învățare surprinse de copii despre profesori? Ce ar învăța copiii de la profesorul care le-ar spune că vrea să învețe ceva nou pentru clasă – instrumente digitale, jocuri, limba engleză, etc.? Dar din dinamica pașilor 1-2-3-4?
- Și cum s-ar simți în școală o expoziție cu poveștile de învățare scrise de elevi despre profesorii lor?
Sursa
Inspirația vine grație articolului „A powerful way to document student learning in early grades” de Tatiane Rigonati. Voi aplica această formă de evaluare deoarece rezultatul poate fi împărtășit cu întreaga comunitate de elevi (spre deosebire de o fișă de observație sau altă formă de feedback) și poate contribui la progresul tuturor.
Cât despre poză, este din clasa pregătitoare, când copiii au construit orașe ideale. Eu văd un porumbel al păcii, deși cred că trebuia să fie un pescăruș. Dacă aș fi avut inspirația de astăzi în buzunar, aș fi spus măcar o poveste despre reușita de a lucra în echipă, dincolo de preferințe și conflicte…
Rămâi curios,
Nastasia
