Catalogul Montessori: Ieși?

Iată-ne, prin fereastra limpede, în clasa pe care ne-am dorit-o dintotdeauna, pe ritmul pasului pregătit și al celui în pregătire. Plutim parcă, deținători ai unei reușite, maeștrii cofetari…Undeva pe masă, însă, un colț al rețetei se ridică și, privindu-le pe celelalte cum se odihnesc în petele de grăsime, se încrețește pe loc: la ce bun și încotro?

A ieși, ieșire, ieșiri

Nu știu în ce măsură Maria Montessori considera că ideile sale sunt de urmat precum o rețetă, însă, dacă ne cocoțăm pe toate foile așternute până acum, vom găsi perspectiva căutată de colțul încrețit. Și anume, dr. Montessori considera că binele copt în clasă trebuie antrenat în cât mai multe și mai diverse situații din afara familiarului său. Pentru că acolo, în final, acesta se va manifesta și va dăinui.

Antrenamentul constă în ieșiri („going out”). Ieșirile acestea nu sunt excursii, vizite sau tabere. Adesea în contrast cu ele, ieșirile sunt cireașa de pe tort întrucât:

1. pornesc de la nevoia copiilor de a găsi răspunsuri la întrebările care îi animă
2. intenția aparține elevilor care lucrează pentru un anumit răspuns
3. adică, intenția este a unei perechi sau a unui grup de 3-4 copii
4. sunt organizate de elevi, cu susținerea adultului, în funcție de vârstă și particularitățile ieșirii
5. însoțiți de un adult, copiii sunt supravegheați, însă nu și ghidați precum într-o excursie, de exemplu
6. în măsura în care siguranța lor nu este afectată, adultul nu intervine când apar încurcături, erori sau nereușite
7. înapoi în clasă, copiii sunt invitați la reflecție și discuție alături de adult
8. descoperirile (prevăzute și neprevăzute de planificarea ieșirii) sunt împărtășite cu restul colectivului
9. elevii se pregătesc constant pentru ieșiri prin lecții de grație și curtoazie, descoperind conduitele necesare în diverse circumstanțe
10. se întâmplă ori de câte ori adresează nevoi punctuale, adică nu sunt limitate de amploarea organizatorică a unor evenimente precum sunt taberele

Harta

Universul Montessori poate pluti ca un balon de săpun sau poate îmbrățișa inevitabilul în expansiunea sa. După cum descifram în articolul anterior, adultul are responsabilitatea de a modela procesul cunoașterii lumilor exterioare și interioare. Astfel, în ciclul 6-12 ani, va deveni evident și pentru copii că spațiul clasei nu poate cuprinde toate răspunsurile și toate situațiile de învățare necesare. Întrebat, deci, cu ce se ocupă, adultul va răspunde că, prin tot ceea ce observă și transmite, îi împuternicește pe copii să iasă cu încredere din clasă și îi așteaptă cu necondiționată iubire înapoi.

Harta cu care copilul pleacă la subraț este schițată cu ajutorul coordonatelor cunoscute de adult, însă nu aspiră să înlocuiască sau să replice teritoriile în care acesta se aventurează. Reflecția și împărtășirea descoperirilor realizate mențin harta într-un proces de constantă îmbunătățire, departe de rigida prăfuire a unei singure variante de răspuns.

Încheiere

Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți/ În Clasa Pereților Drepți este o încheiere călduță pentru povestea unor piese de mobilier. Povestea noastră, cu forțele, căutările și eroii săi, s-ar putea închide pe hârtie cu un:

Și-au cutezat să contempleze în fiecare zi

Chipul propriu-n chipul Lumii

Și uimiți mereu de-asemănare

Să iubească tot ce le iese-n întâmpinare.

Am înaintat încet cuvintele din acest articol fiindcă pe fiecare l-am simțit dansând fie cu un clișeu (Copilul învață de la adult), fie cu un nucleu (Copilul învață prin Adult). Sper, doar, că prin toate repetițiile, să fi pășit în direcția esenței. Pentru încheierea oficială a seriei Catalogul Montessori, voi reveni cu o sinteză și o reflecție despre ce iau cu mine acasă și în clasă. Până atunci, voi ce încheiere ați scrie în locul celei propuse de mine?

Pe curând,

Nastasia