Care este viziunea clasei?

Despre viziunea clasei, îmi ziceam, că voi tasta cu ochii închiși… Și iată că am rescris introducerea acestui articol de patru ori. Am pornit de fiecare dată cu același avânt alimentat de familiaritatea cu subiectul. M-am împotmolit și m-am frustrat – „de ce nu reușesc să scriu?” până când am realizat că mă bazam pe o presupunere grăsuță: dacă am folosit viziunea la clasă, știu ce și cum să transmit, fără să plănuiesc. Așa că propozițiile au venit greoi, cu timpi alungiți de micro-decizii, cu incertitudini aglomerate de nenumărate posibilități și cu motivația palidă ca o stihie. Am înțeles că nu am viziune și m-am oprit.

După ce am recitit „Cum decorezi clasa la început de an?„, m-am întins lângă Matei. Uitându-mă la obrajii lui cum râd în somn, m-am prefăcut că privesc într-un glob de cristal. Am căutat un fel în care să povestesc despre viziune și am primit un șirag de mărgele. Așa că i-am arătat lui Matei cum firul este indispensabil mărgelelor. Că fără fir, am un pumn de mărgele pe care le pot admira, mă pot juca cu ele, le pot pierde sau le pot uita într-un buzunar. Aranjate pe fir, însă, devin prețioase fiindcă servesc, creează, inspiră. Ca urmare, șansele să le uit sau să le pierd scad. Mai mult, fără mărgele, firul rămâne doar o altă ață.

Ce a fost mai întâi – șnurul sau mărgeaua?

Mai întâi au fost copiii. Cu experiențele și personalitățile lor, cu nevoi, dorințe, frici și plăceri. Toate au modelat valori care se așează pe firul roșu al muncii voastre împreună. Așadar, prima etapă în procesul de deslușire a viziunii va fi descoperirea valorilor cu care copiii vin în clasă. Prin activitățile pe care le propuneți, aceștia le vor numi și/sau vor învăța că există un vocabular pentru ele. Este vital să participați și să împărtășiți copiilor valorile proprii. Unele se vor evidenția ca fiind împărtășite de cei mai mulți, ceea ce vă va susține discursul prin care îi încurajați să se descopere ca un grup căruia îi aparțin dincolo de diferențele superficiale. Scopul acestor valori principale este de a apropia elevii între ei și de cadrul didactic. Sunt punctul de plecare și „acasă” pentru momentele dificile și de sărbătoare.

Valorile secundare care reies din activitate rămân acum într-o clasă conștientă de ele și pot fi integrate în situațiile de învățare. Acestea sunt la fel de importante ca și valorile principale, însă vor fi folosite altfel. Valorile secundare vor primi rol de susținere a elevilor sau rol aspirațional, în funcție de colectiv. Cum știți? Înainte de a încheia activitatea, creați spațiu pentru reflecție –  Ce înseamnă acestea pentru grup? Ce rol pot avea? Și dacă aveți timp, rămâneți un moment și cu întrebarea Ce valori nu au apărut în discuție?

Cum formulăm viziunea clasei?

Viziunea clasei este o vrajă. Ea poate să rimeze sau să dicteze, în funcție de stilul vostru. Ca să prindă suflu, porniți cu 3-5 valori dintre cele identificate. În funcție de nevoile colectivului, aceste valori vor fi mai un amestec particular de valori principale și secundare. Ea va surprinde cea mai bună versiune a voastră. Va fi acel „De ce?” care va alimenta rezervorul de energie necesară progresului.

Anul trecut, la clasa pregătitoare, am lucrat cu 3 valori principale. Le-am folosit, pentru simplitate și impact, ca verbe la persoana I, singular: ascult, lucrez, observ.

Acestea erau valori atât prin filtrul nevoii personale de a fi ascultat, spre exemplu, cât și prin filtrul aspirațional, de relaționare. Fiecare valoare avea un semn din degete la care apelam când voiam să le atrag atenția că situația de învățare are nevoie de aceasta. Însemnătatea lor a evoluat în ritm cu copiii. Dacă în semestrul I, ne-am concentrat pe ascultare activă, în semestrul al II-lea, copiii s-au putut angaja cu încredere în reflecție.

Cât despre formularea viziunii, eu am descifrat-o în rime, folosindu-mă de informațiile oferite de copii și context. Aceasta a evoluat, aspect pe care l-am respectat cu o strofă nouă în semestrul al doilea. Rimelor le-am găsit împreună mișcări potrivite care ne-au ajutat să ne dezmeticim (aproape) în fiecare dimineață. Încrederea că rimele sunt relevante, nu doar* pentru mine, a venit din feedback-ul copiilor. I-am întrebat direct și i-am urmărit în primele săptămâni cu rime noi dacă le simt. Am măsurat simțirea prin ușurința cu care le învățau și entuziasmul cu care le însuflețeau.

Toate acestea au durat. Nu am avut viziunea în prima săptămână, nici în a doua. Cred că era finalul primei luni de școală când prima strofă și-a făcut debutul. Firește, ritmul poate fi mai alert decât al meu, adormit de nenumărate întrebări. Doar rețineți că scopul nu este să vă grăbiți. Bucurați-vă de proces și permiteți-i să acționeze pentru toți cei implicați. Inevitabil, energia pe care o veți invoca ulterior prin viziune va lămuri conținuturile, testările și celelalte responsabilități pe care le aveți.

Este suficientă viziunea clasei?

Doar viziunea clasei nu va fi suficientă pentru a urca muntele. Cum traseul cere disciplină, așa și viziunea are nevoie de ea. Fie că vor fi reguli, responsabilități, provocări, sisteme de urmărire a progresului sau jurnale de reflecție, veți avea nevoie măcar de un mecanism de menținere pe traseu. Pentru viziunea și valorile prezentate, spre exemplu, am folosit responsabilități, reguli, reflecție și un sistem de punctare. Am ajuns la ele treptat, alături de elevi, după testări, eșecuri, reformulări.

Mai multe despre acestea, însă, la următorul popas, când voi împărtăși despre reguli și responsabilități – cum le integrăm și cum le sporim potențialul în clasă și în afara ei. Până atunci, dacă articolul v-a inspirat să descoperiți viziunea clasei, fiți buni și împărtășiți cu mine formula magică la care ați ajuns.

Pe curând,

al vostru creț

* Nu există viziunea clasei fără viziunea cadrului didactic. Aceasta este viziunea-mamă și oricum ar fi formulată, încrederea în copii este sufletul său.