Înainte de a cutreiera alături de Catalogul Creț, Nastasia Alexandru, Pas-Voinic pentru apropiați, a învățat să meargă încet. Câțiva dintre pașii săi mărunți au lăsat verde viu în amintire…

Primul a fost conturat de învățătoarea sa1, care s-a îngrijit de detaliile pe care exemplul ei îl însumau. Cu un ochi pe cum rimează, pașii au învățat despre ritm cu mama lor, Sorina Soare-Visător, din seminția jocului, vesel vestitor. Astfel luminați, au coborât în adâncurile celor mai misterioase ape. Acolo, pești zimțați, melci încoronați și cai înflăcărați l-au purtat pe Pas-Voinic mai departe și, într-un final, la poalele munților care îl așteptau.

Spălat de ape dulci și ape sărate, Pas-Voinic a ascultat curios poveștile adunate de observatori ai popoarelor de idei2. Cu o ureche astupată de ecoul inimii însă, a lăsat focul de tabără în urmă și a continuat pe munte. Trebuia să ajungă în mijlocul Nebănuitului. Astfel, s-a alăturat unui grup de călători3 care i-au primit călcâiele nesigure cu înțelepciunea pentru care erau renumiți. Desișul codrului l-a îndemnat să se uite cu atenție pe unde și cum își așează calea. Arici împietriți, guri ruginite și mlaștini sulfuroase se întreceau pentru inima fricii sale. Contrar efortului lor, lumina a sporit grație celor mai limpezi oglinzi4 și Pas-Voinic a respirat recunoscător. Simțea în tălpi, asculta în urechi și privea în nori cum formele se întrepătrund și se lămuresc.

Astfel, când a sosit momentul, l-a putut recunoaște pe Creț. Dormise îndoit o iarnă și o viață într-o scorbură de nuc și deși generoasa supraveghere a unei familii de acarieni îl ferise de curioși, rămăsese prea puțin din el pentru a stârni interes. Pas l-a luat la braț și de atunci culeg împreună ațe, foi, coji și culori ca să folosească și să împartă. Ultima vorbă este că au poposit la curtea celor 16 domnișori și domnițe5 din Poiana Ideilor, unde studiază cot la cot dimensiunile Iubisferei. Ne oprim și noi lângă ei să observăm…

_________________________________________________________

1Adriana Niculae, Colegiul Național „Regina Maria”, Ploiești

2Facultatea de Sociologie și Centrul pentru Drepturile Omului, University of Essex; Facultatea de Sociologie, Goldsmiths College, University of London

3Teach for Romania

4elevii Școlii Gimnaziale nr. 5, Săcele, Brașov

5elevii clasei pregătitoare, Școala Helikon, București

Share

Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să te anunț când îl voi publica pe următorul, te invit să te alături Comunității Iubitorilor de Bigudiuri

Subscription Form

Poate ți-ar plăcea să citești din următoarele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *